Cine-s demonii tăi?

„Singurii demoni cu care trebuie să luptăm sunt cei dinlăuntrul nostru.” – Mahatma Gandhi în „Calea spre Dumnezeu”

Sincer să fiu, mă bucur enorm de mult că am căpătat un mare interes pentru religie.

Cine ar fi crezut că aş putea face o schimbare din, aşa cum spuneam cândva, un materialist ateu convins într-un ins cu mare drag faţă de lumea transcendentală.

Nu am găsit nicăieri o poartă mai deschisă înspre meditaţie filosofică şi interpretare psihologică decât cea din lumea credinţelor.

Altfel spus, n-am aflat nicăieri o sursă mai eficientă pentru cunoaşterea de sine!

Astfel am dat peste demoni.

Se cade să ne întrebăm: „Ce anume este un demon?”

Dacă voi consulta „Encyclopædia Britannica” mi se va spune că demonii sunt: „Fiinţe spirituale răuvoitoare care mediază între lumea transcendentă şi cea temporală.”

Dar, chiar şi aşa, etimologic vorbind, demonii n-au fost întotdeauna fiinţe răuvoitoare. Fiindcă demon vine de la „daemon”, o fiinţă supranaturală sau, pur şi simplu, un spirit care influenţează o persoană.

Ca mărturie avem scrierile lui Platon, în care Socrate spune nu de puţine ori că s-a născut cu un „daemon” pe care l-a primit drept cadou de la zei. Din moment ce maestrul lui Platon spunea că „daemonul” e pentru el ca un „oracol interior” pe care-l consultă la nevoie, e necesar să ne întrebăm: Ce anume reprezintă spusele lui Socrate?

Semnificaţia socratică a termenului de „daemon” este asemănătoare cu cea modernă de conştiinţă.

Spre deosebire de Socrate, Platon considera că fiecare din noi se naşte cu un daemon care ne permite să fim nobili şi care, totodată, ne călăuzeşte în existenţă.

Studentul faimos al lui Platon, şi anume Aristotel, a dus mai departe interpretarea termenului, concluzând că acesta este, de fapt, mult mai puternic decât s-a crezut. Fericirea şi viaţa unei persoane depindeau de calitatea daemonului său.

„Păi… dacă demon a însemnat ceva total diferit la început, ceva care nu era rău, cum se face că am ajuns să-l asociem cu răul însuşi?”

Pentru a putea răspunde la o asemenea întrebare foarte importantă, trebuie să intrăm în tărâmul istoriei demonilor.

ORIGINILE DEMONILOR

Cavalerul, Moartea şi Diavolul(1513) de Albrecht Dürer

Răspunsurile de notorietate în legătură cu originile demonilor sunt acelea în care aceştia sunt portretizaţi ca fiind „îngeri decăzuţi”. În ebraică, termenul de נְפִילִים nefilim, semnifică ad-litteram „cei decăzuţi”.

Cu toate acestea există, până la ora actuală, polemici care au drept subiect veridicitatea acestor afirmaţii. De ce?

Pentru că s-ar putea ca aceşti nefilim să reprezinte, de fapt, giganţi. Giganţii mesopotamieni apakallu.

Apakallu – Esprit protecteur (British Museum)

Apakallu erau semizei asociaţi cu înţelepciunea, datorită faptului că ei erau distribuitori ai cunoaşterii divine.

Ei sunt lăudaţi pentru ajutorul pe care l-au oferit oamenilor din Mesopotamia înspre a-şi construi civilizaţia.

Când zeii au început să-i considere pe oameni aroganţi, iritanţi şi insuportabili, au decis să trimită peste ei potopul – motiv universal al haosului.

Ştiind cele care urmează, apakallu au decis că trebuie să-i salveze pe oameni. De aceea s-au perpetuat cu ajutorul femeilor, dând naştere unei noi generaţii de oameni, salvând aşadar cunoaşterea primită.

„Nu văd nimic legat de demoni pe aici… Ce legătura au ei cu fiinţele răuvoitoare?”

Răspunsul cel mai favorabil ar fi interpretarea israeliţilor în legătură cu apakallu, numindu-i רְפָאִים Rephaim  – strămoşi morţi avându-şi domiciliul în lumea de dincolo – în ebraică שְׁאוֹל She’ol.

Ce simbolizează din punct de vedere psihologic „lumea de dincolo”?

Haos. Rău. Necunoscut. Inconştient. Pericol. Moarte.

Ca să nu intrăm in detalii irelevante la momentul actual, ceea ce voiau israeliţii să spună – mărturii pe care le găsim în „Manuscrisele de la Marea Moartă” – e că apakallu înainte de potop – în ebraică termenul folosit e מַבּוּל Mabul – erau, de fapt, răi, malefici şi înspâimântători. Cu alte cuvinte, nu erau buni, aşa cum se credea.

Iar spiritele acestora, care au rămas pe pământ după ce au fost victime ale potopului, sunt numiţi demoni, în sensul pe care-l cunoaştem cu toţii.

„Tot nu văd ce legătură are faptul că au murit în potop cu ideea că erau fiinţe răuvoitoare…”

Răspunsul pe care-l căutăm noi se găseşte în tălmăcirea psihologică următoare.

Ştiind că potopul este un simbol universal pentru haos, pentru anihilare, ceea ce este lovit de el – de obicei, ceea ce este rău -trebuie aşadar să nu mai fie. Să dispară pe veci, cu scopul de a da naştere ordinii, de a crea ceva bun în schimb.

Din moment ce apakallu n-au dispărut cu adevărat de pe pământ, înseamnă că răul nu a fost distrus, că aceştia au rămas printre noi, în formă de spirite care, aşa cum se povesteşte în majoritatea religiilor, pot poseda oameni.

Înţelegând de ce am ajuns să asociem demonii cu fiinţe răuvoitoare – căci nu au dispărut odată cu haosul, cu elementul purificator, cel care trebuia să aducă binele – se ridică o nouă întrebare.

Ce simbolizează – psihologic – un demon?

Concluzia la care am ajuns eu este asemănătoare cu cea a psihanaliştilor din secolul XX.

Demonii sunt simboluri pentru acele idei, gânduri, concepte, dorinţe care ne controlează, ne fac rău şi pe care nu le percepem ca fiind distructive.

Aceste fiinţe răuvoitoare – fie ele simbolizate drept îngeri decăzuţi, fantome, semizei, spirite rele etc. – au ca scop comun a pune piedică oamenilor în acţiunile lor către Dumnezeu – acţiuni pe care le putem interpreta drept cele mai bune, mai eficiente, mai satisfăcătoare modalităţi de a trăi.

Întocmai cum există idei, gânduri, concepte sau dorinţe mai rele ca altele, unele fiind cele mai rele dintre toate, la fel există şi o ierarhie a demonilor.

Demonologii medievali ne-au oferit o ierarhie a celor 7 arhedemoni pentru cele 7 păcate capitale(pe care le putem numi cele 7 idei, concepte, gânduri, dorinţe unversale nefavorabile):

1.Lucifer – simbolizând mândria

2. Mammon – simbol al avariţiei, al omului controlat de dorinţa pentru bani, pentru avere

3. Asmodeus – imaginea persoanei lascive, obsedate de impulsurile sexuale, animalice

4. Beelzebub – reprezentantul lăcomiei, starea în care ajungem nu de puţine ori, odată ce vedem că suntem capabili de câştig. Şi ajungem în punctul în care facem orice pentru a câştiga. Orice…

5.Leviathan – invidia. Cred că cei mai mulţi dintre noi – incluzându-mă, desigur – au fost vizitaţi de către el. Şi nu de puţine ori, şi clar nu pentru puţin timp.

6. Belphegor – cel mai întâlnit de-a lungul timpului: Lenea.

7. Satana – cel care le are pe toate. Simbolul pentru cel mai rău, mai josnic, mai dezgustător mod în care poate ajunge un om.

Oricum noi putem sta liniştiţi. Aceşti demoni nu există.

Cel puţin nu în forma lor clasică. Au o formă într-adevăr modernă, nu uşor observabilă. Nu mă crezi? Dar de persoana aceasta ce zici?

E un clasic. Un sfat: de la minutul 1:00 puteţi vedea şi înţelege ce înseamnă să fii posedat în sensul de care vorbesc într-acest articol.

„Dar a fost clar o glumă sexuală… nu e de mirare că a reacţionat aşa.”

Fie că a fost sau nu, să arunci acuzaţii false de viol şi de hărţuire sexuală din cauza credinţei tale oarbe într-o ideologie care, precum restul ideologiilor, este un substitut pentru gândirea critică, liberă este ceva demn de luat în râs, de blamat, de pedepsit şi, în cel mai bun caz, de vindecat.

Un citat dintre ale lui Carl Jung – trecem peste faptul că e o parafrază estetică – ne explică optim ce înseamnă să fii posedat de o idee, de un gând, de o dorinţă: „Oamenii nu au idei. Ideile au oameni.”

Cum poate o idee „să aibă” un om?

Cred că videoclipul de mai sus e un bun exemplu. Când avem o credinţă, o ramă prin care vedem lumea, totul trebuie să intre în parametrii ei.

Totul se cade să se potrivească viziunii mele. Dacă nu, atunci e un element străin, periculos, greşit, prostesc, inutil sau orice alt adjectiv mai folosim pentru a cataloga informaţiile, opiniile, ideile diferite faţă de ale noastre.

Această imagine este perfectă pentru a cuprinde înţelesul a ceea ce înseamnă ca o idee să te posede: te cenzurează. Nu tu vorbeşti, ci ea o face. Tu nu ai nimic de spus. Ea spune totul.

O idee e la fel de vie precum un om, am putea spune. Are propria sa viaţă, propria-i voinţă şi propriul mod de a se face auzită şi de a-şi conserva existenţa. Toate prin intermediul omului pe care l-a ales, pe care l-a posedat.

SIMBOLISTICA EXORCISMULUI

Vindecarea posesiunii demonice are loc prin exorcizare.

Când exorcizarea are loc, subiectul – exorcistul – se foloseşte de învăţătura primită pentru a alunga spiritele rele, demonii dintr-un obiect, dintr-un loc sau dintr-o persoană.

În ce constă învăţătura primită?

În a folosi cuvântul înspre purificarea posedatului. Cu un motiv bine întemeiat îi vedem pe exorcişti folosindu-se de „cuvântul Domnului” pentru a vindeca victima demonului.

În tradiţia creştină, Iisus s-a folosit de cuvânt pentru a-i alunga pe demoni, anunţând astfel venirea împărăţiei lui Dumnezeu – o metaforă pentru întoarcerea pe drumul cel bun, cel eliberator, satisfăcător şi fericit cu adevărat.

Exorcismul e un simbol pentru acţiunea necesară schimbării viziunii, opiniei, dorinţelor greşite ale unei persoane: dialogul.

Prin iniţierea într-o conversaţie cu persoanele care au idei, concepţii diferite faţă de lucrurile de interes comun cu ale noastre, dobândim o stare superioară de înţelegere. Învăţăm mai mult despre ceea ce credem că ştim pe de rost.

La fel ca la exorcizare, a intra în dialog cu cineva care ne contrazice nu e lucru frumos. E de-a dreptul dureros. Fiindcă celălalt ne poate aduce la lumină lucruri pe care nu eram în stare să le vedem. Şi să conştientizezi ce nu şti nu e ceva plăcut. Deloc.

Acesta e unul din motivele pentru care critica e vitală vieţii.

Critica celuilalt ne spune ceea ce noi n-am fi niciodată în stare să ne spunem nouă înşine.

BIBLIOGRAFIE

  1. Angel and demon – Encyclopedia Britannica
  2. Apakallu – Wikipedia
  3. Where do demons come from? – LogosTalk
  4. Seven deadly sins – Encyclopedia Britannica
  5. Nephilim – Wikipedia
  6. Rephaim – Wikipedia
  7. Exorcism – Enclyclopedia Britannica
  8. Dicţionar de mitologie generală – Viktor Kernbach
  9. Istoria diavolului – Paul Carus
  10. Demonology – Doug Potter

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s